De ce nu?

Acele zile in care vremea pare a fi nehotarata, ba ploua, ba e soare, pentru mine sunt lunile acestea ce trec atat de repede in timp ce capul meu incearca sa realizeze ce s-a petrecut si ca ele nu mai sunt.

Citeam un articol despre telescopul spatial Hubble si am dat peste o propozitie care m-a facut sa realizez modul in care pot sa exprim ceea ce simt, ceea ce sunt: Fiecare obiect stelar tanar este un nor condensat de gaz si praf, care aduna suficienta masa incat sa initializeze o scanteie nucleara si sa devina o stea. Probabil ca cuvantul stea este cel care v-a atras atentia, insa modul cel mai corect de a ma descrie acum este un nor condensat de gaz si praf. Cam asta se petrece in capul meu, pe langa starea mea de oboseala aparuta fara nici-un motiv, pana la urma par a fi imprastiata in toate partile. Se petrec prea multe, insa nu destule cate ar trebui sa conteze.
Sunt prea multe nopti petrecute privind tavanul umbrit, plin de slabele lumini ale masinilor trecute printre blocuri. Ochii mei sunt prea obositi pentru a vedea la fel cum vedeau odata. Gura mea e satula sa mai rosteasca totul cuvant cu cuvant pentru ca fiecare sa inteleaga. Insa continui sa visez.