Zambeste!

"Zambeste si tu, promit ca nu o sa te doara!" - pun pariu ca cel care a scris asta nu s-a gandit si la persoanele cu aparat dentar. Da, e o gluma, una slaba de altfel. Insa faptul pentru care scriu si aici acest indemn este tocmai pentru sustinerea acestuia (normal). O colega, o prietena buna de-a mea a spus asta intr-o zi, si cred ca vroia sa bucure pe cineva. Insa acest indemn a fost preluat si de o alta colega, care a scris mai mult despre insemnatatea lui. Spre surprinderea mea, si eu ma gandeam la aceleasi lucruri. Blaga Andreea Dalia este o fetiscana (ce, nu mai stie nimeni cuvantul asta?) foarte inteligenta si pe faza, ma bucur ca am nimerit in clasa cu ea. Totusi, nimerit nu prea suna a cuvantul potrivit. Dupa atatea ore de invatat in clasa a IV-a si stresul depus pentru trecerea probei de engleza, nimerit nu mai pare a fi cuvantul potrivit. As spune mai multe despre ea, dar cred ca ar face-o mai bine ea singura. Postarea despre care vorbeam : http://iseethelifeinpink.blogspot.com/2010/04/zambeste-si-tu-promit-ca-nu-o-sa-doara.html . Daca un amarat de zambet poate satisface vanitatea altora, de ce sa nu o faci? Insa, un zambet plin de insemnatate si bucurie, poate ajunge in sufletul cuiva pentru o viata intreaga. :)

Regret

Am un principiu pe care multi il stiu "viata e scurta si merita traita". Vad asta in fiecare zi, realizez acest lucru si as minti daca as spune ca sunt o persoana ce-si respecta toate principiile.

Am un sentiment de regret. Insa nu stiu ce este ceea ce regret. NU, mint , asta am tot facut, mi-am reprimat sentimentele pentru a-i convinge pe altii, pe mine orice altceva decat adevarul. Stiu ce regret si nu e un singur lucru. Regret ca am pierdut vremea, adica nu asa cum se stie a fi expresia "a pierde vremea" pe calculator sau asa, ci de cand eram mica am fost invatata sa fac ce-mi spun profesorii si parintii, si asa am si facut, am pierdut dimineti frumoase pe care le-as fi putut petrece prin copaci, zburdand prin natura cu ceilalti copii, eu faceam cine stie ce lucru ce mi-l cereau parintii. Am pierdut dupa-amiezi insorite facand cinci mii de exercitii de matematica, scriind cerinte, facand proiecte inutile de care, uneori, nici nu aveam nevoie pentru urmatoarea zi, insa eu , ca o frenetica, trebuia neaparat sa le fac, sa fac totul dupa carte.

Imi pare rau ca, in incercarea mea de a fi pe placul tuturor, mi-am indepartat prietenii. Suna ca un sablon scos dintr-un jurnal al unui copil "emo". Eu nu sunt asa insa, e adevarat, mi-am indepartat prietenii, inca ii indepartez. Cand observam lucrurile mici, probabil nici observate de acestia, ma intrebam ce am facut, ce Dumnezeu am facut. Reprimarea sentimentelor e un lucru oribil. Insa mi-e nu-mi pasa, daca asta imi asigura supravietuirea in viata de zi cu zi, unde prietenii se indeparteaza si pentru satisfacerea "acelor" profesori si trecerea peste "micile" critici venite din cele mai neasteptate locuri, asta am sa fac.

Inca ceva ce observ in fiecare zi: detaliile conteaza cu adevarat. Oamenii pot suferi, proiecte de viata pot fi distruse, sperantele pot fi desarte.