Am un sentiment de regret. Insa nu stiu ce este ceea ce regret. NU, mint , asta am tot facut, mi-am reprimat sentimentele pentru a-i convinge pe altii, pe mine orice altceva decat adevarul. Stiu ce regret si nu e un singur lucru. Regret ca am pierdut vremea, adica nu asa cum se stie a fi expresia "a pierde vremea" pe calculator sau asa, ci de cand eram mica am fost invatata sa fac ce-mi spun profesorii si parintii, si asa am si facut, am pierdut dimineti frumoase pe care le-as fi putut petrece prin copaci, zburdand prin natura cu ceilalti copii, eu faceam cine stie ce lucru ce mi-l cereau parintii. Am pierdut dupa-amiezi insorite facand cinci mii de exercitii de matematica, scriind cerinte, facand proiecte inutile de care, uneori, nici nu aveam nevoie pentru urmatoarea zi, insa eu , ca o frenetica, trebuia neaparat sa le fac, sa fac totul dupa carte.
Imi pare rau ca, in incercarea mea de a fi pe placul tuturor, mi-am indepartat prietenii. Suna ca un sablon scos dintr-un jurnal al unui copil "emo". Eu nu sunt asa insa, e adevarat, mi-am indepartat prietenii, inca ii indepartez. Cand observam lucrurile mici, probabil nici observate de acestia, ma intrebam ce am facut, ce Dumnezeu am facut. Reprimarea sentimentelor e un lucru oribil. Insa mi-e nu-mi pasa, daca asta imi asigura supravietuirea in viata de zi cu zi, unde prietenii se indeparteaza si pentru satisfacerea "acelor" profesori si trecerea peste "micile" critici venite din cele mai neasteptate locuri, asta am sa fac.
Inca ceva ce observ in fiecare zi: detaliile conteaza cu adevarat. Oamenii pot suferi, proiecte de viata pot fi distruse, sperantele pot fi desarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nothing to comment ?